fracturi din copilarie

Am fost un copil cuminte, zau, n-am spart vaza, nici geamul cu mingea (mda, imi placea cu mingea), n-am fugit de-acasa dar cu toate astea am reusit sa-mi rup un picior. Poate va ganditi ca am sarit de undeva, ca am suferit o cazatura puternica sau poate am avut un accident…Nu dom’le, m-am asezat…pe jos, adica pe podea. Nu, nu m-am asezat “de la etaj”, nu am cazut si nici nu m-am impiedicat. Pur si simplu m-am asezat pe covoras.
Am vrut sa dau un telefon si din lene m-am gandit ca ar fi mai comod de la orizontala. In momentul in care zona bazinului a atins podeaua…Trosc! Capul femurului a iesit de sub cartilagiu si am ramas imobilizata si paralizata de durere.

Crap…now what? Sunt singura acasa, telefonul (fix, acum 12 ani nu aveam celular) e prea departe, nu ajung…nu-mi ramane decat sa astept poate apare cineva. Dupa doua ore care mie mi s-au parut o vesnicie suna mama la usa. Riiiiight…
“Uite cum facem, daca e deschisa usa, intra, daca nu sparge-o ca n-am cum sa ajung la tine.”
“Hai mai fata ca n-am chef de glume!”
“Nici eu!!!”
Din fericire uitasem usa deschisa desi mi se repetase de nenumarate ori sa trag zavorul dupa mine. Parintii (intre timp a fost chemat si tatal) m-au cules de pe jos si m-au dus la urgente.

Se uita nenea doctorul la radiografia oaselor mele ca la avioane, nu mai vazuse genul asta de fractura. Minunat, ce incurajator sa auzi asta de la doctorul care te trateaza, cred ca trebuia sa fiu bucuroasa ca am reusit sa il uimesc…In cele din urma pune un diagnostic (corect ce-i drept) dar piciorul se hotaraste sa-l puna in ghips asa rupt cum era. De ce? Altfel nu stia cum…doar n-a mai avut vreun caz asemanator, m-am gasit eu sa-i imbogatesc cunostintele.
“Cum, vreti sa-l puneti in ghips asa? Vai de mine domnu’ doctor, dar nu va deranjati, plecam!”

M-au dus la Spitalul Sf. Maria din Iasi unde am fost reparata de un domn doctor minunat pe care din fericire nu l-am blocat cu ciudata mea fractura. Mi-a batut 3 andrelute in piciorus cu un ciocanel (diminutivele sunt doar de forma), m-a infasurat in ghips de la piept pana in varful degetelor de la picior si m-a trimis acasa pentru o luna jumatate. Vindecarea a fost aproape completa, au ramas cativa muschi atrofiati dar nu am niciun defect vizibil.

In cele 45 de zile cat am stat in ghips m-am plictisit groaznic si cum n-aveam ce face mancam…toata ziua. Preferam tartinele, adica feliute de paine cu unt si dulceata de cirese amare. Consumam aproximativ doua painici pe zi si un borcanel de dulceata. Cam mult pentru un copilas de 11 anisori…
Intr-o seara parintii stateau pe marginea patului meu iar eu evident molfaiam…scumpetea de mama si-a indreptat privirea galesa si usor ingrijorata catre tatutz:

“Mai Mihai…oare o sa ne mai incapa copilul in ghips?”

 

 

Numai bine.

~ prin honey pe 11/10/2008.